Situație fără precedent înregistrată la una dintre societățile Consiliului Local. Urban Serv nu a mai obținut licență pentru principalele obiecte de activitate. A trimis notificare către CL prin care a solicitat încetarea contractului.
Iar de aici, în plenul municipal s-au iscat mai multe discuții în contradictoriu între părțile politice de la masa dezbaterilor. Pe de o parte PSD reprezentat de 12 consilieri, de cealaltă PNL cu 11 aleși locali.
Cosmin Andrei a avut prima interpelare și a vorbit în numele societății având în vedere că a fost unul dintre partizanii delegării directe a contractului de salubrizare către Urban Serv.
„Dorința dlor este să continue cu contractul de salubrizare chiar dacă le sunt puse piedici și sunt alte interese. Atât vă spun, aveți grijă ce faceți, nu încălcați legea cu intențiile pe care le aveți și haideți să lăsăm societatea asta care are o tradiție și care a schimbat directori din tot spectrul politic, să ne gândim la această societate pentru că este a noastră. Văd că jubilați că au anumite probleme și spuneți că scopul este să falimentați această societate comercială”,
Cosmin Andrei, viceprimarul Cosmin Andrei
Ori, tocmai modul în care s-a făcut încredințarea directă a creat situația de față în care, pentru prima dată în ultimii 15 ani cel puțin, Urban Serv pierde din activitățile conexe salubrizării.
Legal, pentru a nu se fi ajuns în această situație, ar fi trebuit să fie organizată o licitație, însă social democrații din CL au fost de părere că acest lucru ar fi permis unui operator privat să preia aceste servicii publice la Botoșani.
PSD-iștii au fost așadar împotriva organizării unei licitații și au acuzat liberalii în frunte cu primarul, de anumite interese ascunse.
Astfel că a intervenit și Cătălin Flutur pentru a oferi clarificările necesare.
„Sincer voiam să punem batista pe țambal, să treacă ședința pentru că ne-am înțeles aici într-o ședință furtunoasă cu toți factorii de răspundere. Dar mă văd obligat din cauza intervenției dv. să lămuresc lucrurile. Că dacă tăceai filozof rămâneai. V-am atenționat că, ceea ce facem este o ilegalitate. Am zis de câteva ori, fraților încălcăm legea. Am ajuns într-o situație imposibilă (...) Ați băgat-o pe mânecă și nu știți pe unde să scoateți cămașa. Ăsta este adevărul. Cu toate că am făcut referiri de zeci de ori: greșim, greșim, greșim. Asta spune legea. Modificați legea. Legea este clară, am votat împotriva legii și acum municipiul este într-o situație dificilă și tot noi trebuie să o rezolvăm”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Discuțiile au degenerat în plen și s-a ajuns la tot felul de acuzații, dintr-o parte și cealaltă.
(firul poate fi urmărit în materialul video de mai jos care conține toate afirmațiile care au fost făcute în ședință)
Ce se întâmplă mai departe?
Primăria, prin serviciile de specialitate are la dispoziție 30 de zile pentru a găsi o soluție la această problemă delicată.
Și anume ce se va întâmpla cu serviciul de salubrizare, cu partea de deszăpezire și cine va administra piețele, oboarele și cimitirele. Însă, această situație nu poate avea repercusiuni extreme, în sensul în care orașul să rămână în mizerie și asta deoarece, până la desemnarea noului operator, Urban Serv are obligația să asigure continuitatea serviciului public.
Situația de dinainte
Societatea Urban Serv funcționa în baza a trei licențe de la ANRSC: una pentru colectare și transport deșeuri pe zona IV, o a doua pentru salubrizare și administrarea piețelor și cimitirelor și ultima pentru activitatea de deszăpezire.
A rămas doar cu cea pentru zona IV care are o valabilitate de 8 ani de zile.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Declarația zilei 18 noiembrie 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Botoșănean lovit pe trecerea de pietoni, a rămas inconștient pe asfalt
Gabriela Erdic
Nov 17, 2024