Noul Consiliu Local al municipiului Botoșani ar fi trebuit să fie învestit duminică, 27 octombrie 2024, de la ora 12:00 în sala Mihai Eminescu a Primăriei.
Ceremonia nu va mai avea loc deoarece lista consilierilor locali a fost contestată de două persoane.
În aceste condiții, se așteaptă o decizie a instanței, respectiv a Tribunalului Botoșani, în acest sens.
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
„Mai ales că este contestată, este clar că va fi anulată. Am emis deja un ordin pentru comuna Dobârceni unde, de asemenea, există contestații. Și voi emite un ordin și pentru municipiul Botoșani în decursul zilei de astăzi sau mâine. Numai faptul că este contestată, nu este definitivă și irevocabilă hotărârea de validare a consilierilor locali, eu nu pot convoca ședința de constituire a Consiliului Local”
S-au depus contestații din partea a două persoane la sentința privitoare la validarea și invalidarea mandatelor de consilieri locali.
Despre asta Botoșăneanul a scris aici: Judecătorii au invalidat mandatele pentru opt politicieni din Consiliul Local, după demisii, renunțări sau excluderi – LISTA celor care vor depune jurământul
Una dintre persoanele care a contestat în instanță este Gabriela Ciobanu, care a fost exclusă din PNL.
Doliu la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”: Un profesor de 53 de ani s-a sinucis
Oana Sava
Mar 12, 2025
Memorialul Ipotești se pregătește pentru... Școala de vară
Oana Sava
Mar 12, 2025
Un preot din Botoșani donează mobilier pentru copiii care nu au unde să-și facă temele
Oana Sava
Mar 12, 2025
Scandal monstru în Centrul Vechi, șapte persoane au fost amendate
Oana Sava
Mar 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile