Societatea de salubrizare a oraşului are din nou director adjunct. Acesta a fost numit vineri, iar luni şi-a început deja activitatea în fruntea SC Urban Serv SA.
Consiliul de administraţie al unităţii s-a întrunit pe 29 septembrie în şedinţă, iar unul dintre punctele de pe ordinea de zi l-a constituit desemnarea unui director adjunct. Postul este vacant pe perioadă determinată prin plecarea ocupantului, Liviu Toma, la Consiliul Judeţean şi, cu toate că iniţial membrii CA hotărâseră să se organizeze un concurs, au revenit asupra deciziei şi au aprobat numirea unei persoane dintre componenţii consiliului de administraţie. A existat o singură propunere, Cezar Nicuţă, care a fost votată de toţi cei cinci membri, indiferent de apartenenţa lor politică.
„Eu am cerut de mai multă vreme să se ocupe postul pentru că acum am preluat şi activitatea de colectare a gunoiului pe zona IV, vine şi sezonul rece şi vom avea şi activitatea de deszăpezire”,
Simion Drelciuc, director general SC Urban Serv SA.
Acesta nu a participat însă la şedinţa CA, fiind plecat în concediu.
Cezar Nicuţă, care luni şi-a intrat efectiv în drepturi, se va ocupa de partea de producţie, adică salubrizare, deszăpezire şi colectarea gunoiului. Aceasta cel puţin până la votarea noii organigrame, prin care se intenţionează ca directorului adjunct să i se dea atribuţii în toate sferele companiei.
Fostul jurist de la SC Locativa SA va ocupa postul, cel mai probabil, până în vara anului 2020, când se încheie mandatul lui Liviu Toma de vicepreşedinte al CJ Botoşani. Vicele Consiliului a evitat să facă declaraţii pe această temă.
„Cred că acolo era necesară numirea unui director adjunct şi cred că dacă cei doi directori fac echipă acest lucru se va vedea în oraş”,
Liviu Toma, vicepreşedinte CJ Botoşani.
Revenind la Cezar Nicuţă, acesta îşi continuă astfel ascensiunea fulminantă survenită după accederea lui Costică Macaleţi în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Şeful CJ l-a numit mai întâi în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, apoi în consiliul de administraţie al Spitalului Judeţean. De asemenea, a devenit membru CA de la Urban Serv, a eşuat în tentativa de a prelua preşedinţia consiliului de administraţie, în schimb a reuşit să ajungă director adjunct.
Votarea acestuia este una cel puţin surprinzătoare prin prisma conflictelor pe care le-a avut cu conducătorii Urban Serv de la intrarea sa în CA.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024