Surpriză spre finalul întâlnirii cu presa pe care liberalii botoşănenii au organizat-o vineri amiază. După începutul acesteia în sală a intrat şi Viorel Coman, membru al Biroului Executiv Municipal al PNL Botoşani.
De la aceeaşi masă cu Cătălin Flutur şi-a făcut publică înscrierea în cursa internă pentru desemnarea candidatului PNL la Primăria Botoşani.
“Vreau să vă mai spun că mi-am propus nu numai să sancţionez prin intermediul mass-media ceea ce se întâmplă prin oraş rău, ci să iau legătura cu factorii de decizie. Deocamdată este o campanie în interiorul PNL, nu vreau să mimez politica, orice om politic trebuie să intre într-o campanie şi să vadă ce spun cetăţenii. Noi în partid ne putem pune pe toate funcţiile”, a afirmat Viorel Coman.
El a arătat că déjà a trecut la acţiune şi săptămâna aceasta s-a deplasat la primarul Ovidiu Portariuc, căreia i-a cerut “să dea jos toate steagurile care sunt ferfeniţită”, deoarece “este un lucru foate grav care se întâmplă”.
Cătălin Flutur i-a mulţumit chiar lui Viorel Coman, a arătat că, “este chiar ceea ce ne dorim să se întâmple la nivel de partid”, subliniind însă că, potrivit noilor prevederi statutare, colegii din PNL nu au voie să se critice între ei. Liberalii au hotărât la nivel naţional ca, acolo unde au primar în funcţie, respectivul să fie susţinut pentru o nouă candidatură, iar unde nu au persoana sprijinită să fie desemnată în urma unui sondaj. (S.B.)
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile