Patrula formată din poliție și jandarmi deplasată la faţa locului a stabilit faptul că, în jurul orei 21.30, reclamantul, care locuiește fără forme legale în comuna Todirești, s-a deplasat pe DJ 178A, în satul Mihoveni, la un bar, conducând un moped fără număr de înregistrare și fără a poseda permis de conducere, informează Monitorulsv.
După închiderea barului, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între victimă și un localnic de 34 ani a izbucnit un conflict spontan la care au intervenit și alți 3 tineri, aceștia lovindu-o cu pumnii.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în timpul altercației, tineri au furat acumulatorul și au distrus farul, oglinzile și lămpile semnalizatoare de la moped.
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a rămâne internată.
Dauna a fost estimată la suma de 400 lei, reprezentând distrugerile provocate mopedului și valoarea acumulatorului.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și furt calificat.
Totodată, reclamantul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.
CITEȘTE ȘI:
Bătaie în miez de noapte, scandalagii calmaţi de jandarmi