Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, (SJA) a fost solicitat în cursul zilei de ieri pentru a prelua un bărbat în vârstă de 59 de ani, din localitatea Dracşani, după ce acesta ar fi încasat o bătaie cu o furcă dar şi cu o coasă de la vecini săi.
Bărbatul a fost transportat de către echipajul SJA la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Mavromati pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
“Pacientul prezenta un traumatism cranio-cerebral acut închis, contuzie forte omoplat drept. S-a practicat toaletă chirurgicală, sutură, vaccin și a fost văzut și de ortoped și chirurg. S-a recomandat continuarea supravegherii prin ambulatoriul de specialitate" a declarat
Petre Rădăuceanu, medicul șef al secţiei UPU.
Tot scandalul ar fi pornit din cauză că bărbatul agresat ar fi fugărit câţiva copii de ai vecinilor, pentru că aceştia aruncau mai mereu cu pietre în curte şi îi aţâţau câinele. Bărbatul ar fi cerut copiilor să plece, iar aceştia au venit însoţiţi de părinţi pentru a îi cere socoteală, moment în care a fost atins punctul culminant şi a început bătaia uneltele folosite la muncile câmpului, în urma căreia victima a suferit multiple traumatisme.
CITEŞTE:
A ajuns la urgenţe cu coastele rupte după ce a căzut din căruţă