Un tânăr a încercat să profite de oboseala unui bărbat.
Un bărbat care a aţipit în această dimineaţă, în jurul orei 5.20, pe o bancă din apropierea Pieţei Centrale din municipiul Botoşani, a fost buzunărit de un tânăr în vârstă de 20 de ani.
Sustragerea telefonului mobil din buzunarul pantalonilor l-a trezit din somn pe proprietarul acestuia, care a încercat să-l prindă pe tânăr, dar nu a reuşit, cel din urmă fugind în direcţia străzii Mihail Kogălniceanu.
Un echipaj de jandarmi care patrula în zonă a fost sesizat de bărbatul rămas fără telefon, acesta furnizându-le oamenilor legii semnalmentele fugarului.
Jandarmii l-au depistat pe făptuitor în apropierea bisericii Vovidenia, în urma controlului corporal executat fiind găsit telefonul sustras cu câteva minute mai devreme.
Smartphone-ul în valoare de aproximativ 400 de lei a fost restituit, iar tânărului care a încercat să profite de oboseala proprietarului i-au fost întocmite actele de sesizare ale organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, dosarul urmând a fi înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, în vederea soluţionării.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024