Un bărbat care lucra la o societate din municipiu care are ca profil de activitate colectare şi valorificare deşeuri a murit în dimineaţa zilei de luni, 28 ianuarie 2013 la locul de muncă. El a fost găsit de un coleg care se afla în aceeaşi tură şi care a anunţat decesul. La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de Poliţie, ambulanţă şi ale Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM).
Mihai Rusu era în vârstă de 59 de ani şi lucra la societatea Elias care îşi are sediul în zona Pacea de peste şase ani de zile. În ziua în care s-a produs tragedia, el desfăşura activităţi de balotare a deşeurilor când, cel mai probabil ar fi alunecat şi şi-ar fi prins capul în presă. A fost găsit de un coleg care a auzit zgomotul neîntrerupt făcut de utilaj şi a mers să vadă ce se întâmplă. „
Eu am văzut că presa tot merge şi m-am gândit că poate s-a dus până în cameră să mănânce, eu ştiu…şi când m-am dus l-am găsit acolo, m-am dus repede, am sunat la şef, l-am anunţat. El s-a băgat înăuntru ca să lege balotul, cine ştie ce s-a întâmplat”, a povestit
Dumitru Ivănescu colegul bărbatului decedat (foto jos). Medicii de pe ambulanţă sosiţi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru bărbat. Acesta se pare că murise pe loc astfel nefiind nevoie de manevre de resuscitare.
Accidentul de muncă a intrat şi în atenţia inspectorilor muncii din cadrul
compartimentului sănătate şi securitate în muncă care de asemenea s-au deplasat la faţa locului pentru efectuarea de cercetări privind împrejurările în care s-a produs nefericitul eveniment.
„El lucra la balotarea deşeurilor şi a fost prins de presă, acum trebuie să vedem în ce condiţii, trebuie să facem cercetări, după ce se ridică cadavrul, o să verificăm utilajele, El şi-a prins capul. Aici lucra cu acte legale, avea contract de muncă încheiat”, a declarat
Oliviu Ciortea, inspector şef adjunct interimar ITM. În paralel va fi efectuată o anchetă şi de către poliţiştii criminalişti în vederea stabilirii cauzei care a dus la decesul lui Mihai Rusu.
CITEŞTE:
Taximetrist ucis de polei sub un cap de pod – FOTO&VIDEO
[[galerie-foto]]