Polițiștii au observat pe Drumul European 85 un șofer care își conducea haotic autoturismul.
Oamenii legii – este vorba despre polițiștii orașul Mărășești, județul Vrancea – l-au tras pe dreapta și l-au testat cu aparatul etilotest.
Nu mică le-a fost mirarea atunci când aparatul a indicat o alcoolemie de 1,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, botoșăneanul de 42 de ani aflat la volan avea și dreptul de a conduce suspendat.
Acum, acesta va trebui să răspundă penal în fața legii.
„La data de 27 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mărășești au depistat un bărbat, de 42 de ani, din județul Botoșani, în timp ce conducea haotic un autoturism, pe Drumul Național 2 E 85, pe direcția de deplasare Mărășești-Adjud. Fiind testat cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 1,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, polițiștii au stabilit faptul că acesta avea dreptul de conducere suspendat. Ulterior a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea mostrelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul cu permis suspendat”,
reprezentanții IPJ Vrancea
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
S-a stabilit PROGRAMUL etapelor XX și XXI: Când joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024