Pentru transportul la spital al unui botoșănean accidentat pe un traseu din masivul Ceahlău a fost necesară intervenţia unui elicopter SMURD, misiune care s-a încheiat cu succes.
Persoana accidentată, în vârstă de 52 de ani, făcea parte dintr-un grup de trei persoane din Botoşani şi a ajuns la cabana Dochia, la cota 1.800. Plecarea au decis-o pentru data de 19 ianuarie 2020, urmând poteca Lutul Roşu, punct final fiind Izvorul Muntelui, la baza masivului. La un moment dat, botoşăneanul de 52 de ani a căzut pe gheaţă, lovindu-se puternic de un bolovan. Împreună cu însoţitorii săi, probabil din cauza durerilor, a decis că cel mai bine este să facă drum întors la cabană, decizie care avea să fie inspirată, scrie Ziarul de Iași.
„A fost vorba de un bărbat de 52 de ani, supraponderal, la vreo 130 de kilograme, poate chiar mai mult. Grupul lor a plecat de la Cabana Dochia spre Izvorul Muntelui pe Lutul Roşu, pe seară. Dar din cauza lipsei precipitaţiilor muntele este acum o platoşă de gheaţă. Victima a alunecat, a căzut şi s-a izbit de un bolovan cu partea dorsală. Din fericire, din grupul lor făcea parte un medic şi au luat cea mai bună decizie, întorcându-se la cabană. Era destul de rău, cu un traumatism toraco-lombar“,
a declarat Raul Papalicef, şeful Salvoment Neamţ.
După acordarea primul ajutor s-a ajuns la concluzia că transportul cu o targă pe timp de noapte către baza muntelui, acolo unde ajung ambulanţele, este riscant atât pentru salvatorii montani, cât şi pentru victima politraumatizată, din cauza condiţiilor meteo. Aşa s-a decis solicitarea unui elicopter SMURD, pentru a doua zi.
(Sursa Foto – Salvamont Neamț)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Ambulanța chemată pe Pietonalul Unirii: Botoșănean, la un pas de moarte din cauza frigului
Oana Sava
Nov 22, 2024
Dezvoltare accelerată a rețelei de drumuri din Botoșani în mandatul Doinei Federovici
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Medicul botoșănean de la spitalul din Rădăuți, replică după doi ani și jumătate
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
„Nordis” de Botoșani, un tânăr reținut pentru închirieri fictive de locuințe
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024