O persoană și-a pierdut viața duminică după-amiază, 4 august 2024, pe DN1C, in localitatea Căpâlna.
De asemenea, un alt pasager este grav rănit și a fost intubat. Din primele date, e vorba despre un impact violent între un autoturism și un camion.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-o stație de autobuz, iar mai apoi într-un magazin. Nimeni nu se afla în acel moment in stație, dar șoferul autoturismului a decedat, potrivit dejeanul.ro.
Polițiștii Formațiunii Rutiere din cadrul Poliției Orașului Jibou s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări au stabilit că, un bărbat de 61 de ani, din municipiul Bistrița, județul Bistrița Năsăud, în timp ce conducea un autoturism prin localitatea Căpâlna, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și semiremorcă, condus de un tânăr de 21 de ani, din localitatea Cerbu, județul Botoșani.
În urma impactului, conducătorul autoturismului a decedat, iar o femeie de 57 de ani, pasageră în autoturism, a suferit leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportată la o unitate medicală. Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024