La doar 31 de ani un botoșănean și-a încheiat socotelile cu viața după ce mașina pe care o conducea a ajuns într-un copac. Cristinel Dandi locuia în orașul Flămânzi și se deplasa cu un Ford spre Iași și din motive încă necunoscute a pierdut controlul asupra volanului.
În jurul orei 2:15 mașina în care se afla s-a izbit violent într-un copac, în apropierea Liceului Nicolae Bălcescu. Șoferul a rămas încarcerat, fiind solicitată deplasarea unui echipaj de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Ajunși la fața locului, pompierii au reușit să îl scoată din automobil, însă efortul lor a fost zadarnic deoarece șoferul era mort.
”Nu a adaptat viteza la coborârea în pantă, împrejurare în care, pe fondul lipsei de experiență la volan, pentru că nu poseda permis de conducere, pierde controlul asupra autovehicului și intră într-un arbore de pe partea dreaptă”, a afirmat Andi Barbacaru, inspector la Poliția Rutieră.
La scurt timp la locul accidentului s-au strâns rudele și prietenii lui Cristinel Dani, tânăr de etnie romă, care au plâns și s-au văitat când l-au văzut luat într-un sac de Medicina Legală. Nu este exclus ca tânărul să fi consumat și băuturi alcoolice.
CITEȘTE ȘI:
TRAGEDIE: Jandarm de 27 de ani împușcat în cap de un coleg
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Moruțan, aproape să semneze un contract „frumușel”: E foarte bine, recuperat total
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
O firmă din Botoșani va realiza documentația pentru renovarea unei săli polivalente
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Alexia Tudose își va spune povestea în lacrimi pe scena de la Românii au Talent – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Jucătorul transferat de FC Botoșani vrea titlul cu… Rapidul: Toate echipele au șanse să câștige
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile