Șoferul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă martorii spun că acesta emana halenă alcoolică.
Accidentul rutier s-a produs vineri seara, în localitatea Borșa, comuna Vlădeni, județul Iași.
A fost implicat un singur autoturism, condus de un bărbat de 34 de ani, acesta fiind rănit în urma accidentului. A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.
Autoturismul, cu numere de Suceava, era condus de un bărbat din Botoșani care, potrivit bzi.ro, a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod, mașina ricoșând ulterior într-un copac.
În urma impactului șoferul a rămas încarcerat fiind grav rănit. De asemenea, în autoturism se mai afla o persoană, care a scăpat cu răni ușoare.
Șoferul autoturismului se află în stare foarte gravă. Acesta a fost intubat și transportat la Spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iași cu un echipaj de terapie intensivă mobilă. Deși șoferul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, martorii spun că acesta emana halenă alcoolică.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Școala în care a învățat primarul redeschisă după 24 de ani: Era în pericol de autodemolare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile