Medicii de la Spitalul Prof. Dr. Nicolae Oblu (Neurochirurgie) din Iaşi trebuie să-şi dea acordul în scris pentru a putea opera un pacient pe creier. Bărbatul, în vârstă de 65 ani, locuieşte singur şi a fost găsit de vecini în stare foarte gravă, scrie Bună Ziua Iaşi.
Pacientul ar fi putut muri, daca vecinii nu observau ca nu mai iese de câteva zile din casa. Deocamdată nu se ştie unde este familia acestuia. Bărbatul a fost transferat de la Spitalul din Botoşani la unitatea medicala din Iaşi, având partea dreapta a corpului paralizata si tulburări de vorbire.
Examenul Computer Tomograf efectuat la Spitalul din Botoşani a evidenţiat o formaţiune care se dezvolta in creier. Aceasta leziune i-a provocat paralizia si tulburările de vorbire.
"
Un vecin a anunţat salvarea după ce a văzut ca acesta nu mai iese din casa. Pacientul locuieşte singur. Este foarte bine ca vecinii s-au sesizat si l-au salvat. Starea de sănătate a bolnavului este staţionara si va fi supus unor investigaţii complexe. In acest caz se impune o intervenţie chirurgicala pentru eliminarea leziunii de pe creier. Aceasta leziune creste si nu putem amâna mult intervenţia chirurgicala", a declarat
dr. Florin Gramada, purtător de cuvânt la spitalul menţionat.
[[banner]]
Ca sa poată interveni chirurgical, medicii au nevoie de acordul scris al familiei. "
Trebuie sa căutăm familia, care sa semneze pentru operaţie. Vom anunţa imediat politia care sa facă cercetări si sa ne spună daca a găsit pe cineva din familie. Este posibil ca membrii familiei sa nu mai fie in tara. Starea de sănătate a pacientului se poate agrava, primul risc fiind coma. Bineînţeles ca se poate ajunge si la deces daca nu se intervine la timp. Daca politia ne confirma ca nu a găsit niciun membru al familiei, atunci se va întruni o comisie formata din trei neurochirurgi care vor semna pentru intervenţia chirurgicala. Aceasta comisie se întruneşte doar atunci când exista pericol ca bolnavul sa-si piardă viaţa. Speram sa găsim pe cineva din familie", a spus
dr. Florin Gramada. Medicii cred ca este vorba despre o tumora cerebrala.
CITEŞTE:
Femeie găsită moartă în casă