Un bărbat din Dorohoi, în vârstă de aproximativ 44 de ani, a fost găsit mort în parcul Grădina de vară, de pe strada 1 Decembrie. El a fost văzut întins cu faţa în jos, în faţa unei bănci, de un trecător care a sunat la numărul de urgenţă 112. Apelul a fost făcut în jurul orei 15:00.
În parcul Grădina de vară au ajuns echipajele de poliţie şi ambulanţă. Cadrele medicale au examinat trupul bărbatului, care prezenta o tăietură la nivelul frunţii, era deja vânăt şi în final nu au putut decât să constate decesul. Cauza exactă a morţii urmează să fie stabilită după necropsie, de medicii legişti. Poliţiştii care au ajuns la faţa locului au găsit în buzunarul bărbatului telefonul mobil. Oamenii legii au apelat ultimul număr format, unde au răspuns membrii familiei, ei fiind anunţaţi despre moartea acestuia. Pe banca pe care a stat bărbatul şi în faţa căreia se presupune că a căzut, lovindu-se la frunte, se afla o sticlă de jumătate de litru de alcool sanitar, golită mai bine de jumătate şi o sticlă cu apă, scrie RealitateaDorohoiana.ro. Mai mulţi dorohoieni care îşi petrec timpul liber pe aleile parcului, au declarat că este vorba de Ioan Sergiu Z., fost cadru militar.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024