Un botoşănean în vârstă de 52 de ani a ajuns în noaptea de sâmbătă spre duminică la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU), în stare gravă după ce a fost muşcat de un maidanez în zona Parcul Tineretului.
Mihai Poraicu, a fost atacat de un câine fără stăpân în timp ce se afla în zona ghetourilor din Parcul Tineretului. Acesta probabil văzând cât de gravă este rana cu care s-a ales în urma muşcăturii a mers până la cea mai apropiată staţie de taxi, respectiv cea din zona Donici pentru a se deplasa singur la spital. În urma botoşăneanului au rămas mai multe urme de sânge pe asfalt de la laba piciorului drept. În zona staţiei de taxi din Donici chiar şi a doua zi pata de sânge lăsată de bărbatul muşcat încă era vizibilă.
„Pacientul a ajuns cu plăgi muşcate de câine necunoscut, la gamba dreaptă, o treime superioară cu hipobolemie şoc, tensiunea 60 cu 40. S-a practicat toaleta, sutura plăgii şi s-a efectuat încărcarea patului vascular” a declarat
Petre Rădăuceanu, şeful secţiei UPU din cadrul Spitalului Judeţean Mavromati.
Pacientul a fost internat pe secţia de chirurgie plastică şi reparatorie pentru a urma un tratament de specialitate şi supraveghere medicală. De asemenea, după acest incident autorităţile locale au trimis ieri în zona respectivă un echipaj al firmei de ecarisaj pentru a prinde câinii fără stăpân.
[[galerie-foto]]
CITEŞTE:
Maidanezii fac ravagii: sute de muşcaţi pe patul de spital