Șoferul unui autoturism a pătruns pe sensul opus și a lovit un alt autoturism cu numere de Botoșani. Primul autoturism a luat foc, apoi și celălalt.
Accidentul teribil a avut loc astăzi dimineața la intrarea în Podu Iloaiei (judeţul Iaşi) dinspre Budăi.
În această dimineață, în jurul orei 06.00, polițiștii rutieri au fost sesizați despre faptul că pe DE 583, în localitatea Podu Iloaiei a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești.
Din primele verificări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că între două auto a avut loc o coliziune, soldată cu rănirea a două persoane.
În urma testării alcoolscopice a unuia dintre șoferi a rezultat valoarea de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. Rezultatul în cazul testării alcoolscopice celuilalt șofer, din mașina de Botoșani, a fost negativ.
Cei doi șoferi au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui auto sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui auto sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
(Foto&Video: ziaruldeiasi.ro)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
S-a deschis cea mai mare cafenea drive-thru din Botoșani: Gustul care te pune în mișcare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
Concedierea în 2025: În ce situații nu au voie angajatorii să te dea afară
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
Alarmant: Peste jumătate dintre elevi sunt victime ale violenței în școli
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
ANM anunță o schimbare bruscă a vremii: Ninsori și temperaturi de până la -15°C
Redacția Botoșăneanul
Feb 01, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile