Un tânăr din Botoșani a fost la rându-i victimă a antrenorului care este acuzat de rele tratamente aplicate minorilor.
Corpul de Control al ministrului Educației și Cercetării era așteptat ieri, 3 ianuarie, la Centrul de Excelență pentru volei de la Baia Mare, conform anunțului făcut de Liviu Pop pe 27 decembrie. Ministrul Pop a fost sesizat de reporterii Gazetei după ce patru foști juniori de la centrul finanțat din banii MEC l-au acuzat pe antrenorul Virgil Rău că i-a abuzat fizic și verbal în mod repetat, în cei patru ani petrecuți la Baia Mare.
Florin Purice are 20 de ani, este din Botoșani și a ajuns la CSS 2 Baia Mare în 2014, în același timp cu Alexandru Ionescu, Albert Aldea și Răzvan Răcășan. În această primăvară, a părăsit clubul pentru a doua oară după ce, în 2015, a fugit pur și simplu de la Baia Mare, motivul fiind dragostea pentru o fată.
“Erau meciuri când jucai de frică, dar erau și meciuri când se comporta frumos cu noi. Le explica colegilor că ne lasă să jucăm din capul nostru”
Florin Purice, fost junior antrenat de Virgil Rău
Cu un an mai mare decât cei trei juniori veniți de la Câmpulung Muscel, Purice povestește cu umor experiența avută cu antrenorul Virgil Rău. Spune că meseria de chelner într-un restaurant l-a ajutat să nu pună la suflet ce i s-a întâmplat.
În plus, susține Purice, datorită faptului că era mai mare decât colegii săi, Rău nu a avut față de el un comportament foarte agresiv:
“După doi ani, la un meci - nu mai știu ce am făcut - m-a prins de ureche și m-a tras. Nu să-mi rupă urechea. Un pic mai tare doar. A mai fost o dată când mi-a dat o palmă. Mi-a zis ceva, m-a schimbat și eu am spus așa “Du-te-n….”. Nu l-am înjurat pe el, eram nervos pe mine. S-a uitat la mine, nu știu ce mi-a strigat și am plecat. A venit și mi-a dat o palmă peste cap, ușor. Mi-a spus: “Eu sunt șeful aici!” Eu m-am înțeles bine cu el”.
Fost junior la Centrul de Excelență de la Baia Mare, Florin Purice are 20 de ani, mai joacă volei de plăcere și lucrează într-un restaurant
Purice a fost, însă, în vestiar la episoadele violente povestite de Răcășan, Ionescu și Aldea. El confirmă declarațiile foștilor săi colegi legate de bătăi și de devastarea vestiarelor:
“Virgil se juca pur și simplu cu băncile. Le muta cu o mână chiar dacă erau vreo patru-cinci. Avea forță în el, nu se juca. Cred că vi s-a povestit incidentul de la Buzău. Când l-a lovit pe Aldea și i-a spart nasul. Eu atunci am scăpat. Eu cu Magdaș am scăpat. Ceilalți și-au luat și mai rău. Am fost la antrenamentul la care Ionescu a luat o palmă și un picior în coaste”.
“Ca antrenor, Virgil e super. Dar asta e chestia. Îl strică comportamentul. Dacă ar schimba asta la el, ar fi un om de nota 1000”
Florin Purice, fost junior antrenat de Virgil Rău
În mărturiile lor, ceilalți patru juniori care au vorbit despre abuzurile lui Virgil Rău au susținut că părinții lui Purice au intenționat să-l dea în judecată pe antrenor.
După ce a declarat că s-a înțeles bine cu fostul său antrenor, Purice a răspuns destul de evaziv la întrebările despre intenția mamei sale de a se adresa justiției:
“Da, mama a vrut să-l dea în judecată. S-au certat. Voia să-l dea în judecată că ne bătea, că ne înjura, ne scuipa. Ne spunea “moldoveni proști”. Eu nu puneam la suflet. Lucrez la un restaurant și trec fel și fel de oameni. Sunt obișnuit cu chestia asta”.
Gazeta Sporturilor a scris o serie de anchete privitoare la abuzurile antrenorului de la Baia Mare, serie care se pare că va continua cu noi dezvăluiri.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024