Preşedintele filialei Botoşani a Asociaţiei Nevăzătorilor din România, Tudorel Tupiluşi, conduce delegaţia ţării la Campionatului Mondial de Şah pentru deficienţi de vedere. Competiţia are loc în perioada 11-21 iunie 2013, la Zaragoza, şi se află la cea de-a VII - a şaptea ediţie.
Concursul se desfăşoară o dată la patru ani, în organizarea Federaţiei Internaţionale de Şah pentru Nevăzători (International Braille Chess Association – IBCA) şi reuneşte cele mai valoroase 16 echipe naţionale de şah din lume, conform clasamentului ultimei Olimpiade.
Printre reprezentativele calificate la întrecerea din acest an se numără şi echipa României care are în componenţă sportivi din Suceava, Vâlcea, Mureş, Bucureşti, Teleorman, delegaţia fiind condusă de
Tudorel Tupiluşi, vicepreşedinte pe probleme de sport a Asociaţiei Nevăzătorilor din România. Din cele 16 formaţii calificate, două nu s-au prezentat (Suedia şi Kazahstan), astfel încât s-au format două grupe de câte şapte.
„Prezenţa echipei noastre la acest eveniment şahist de excepţie merită salutată. Dincolo de dimensiunea sportivă, ea are şi o foarte importantă semnificaţie socială, deoarece arată încă o dată că prin performanţă, indiferent de domeniul în care aceasta se manifestă, persoanele cu handicap îşi pot depăşi în mod real condiţia, dovedind potenţialul pe care îl au şi contribuind astfel, pe termen lung, la mult dorita schimbare de mentalitate a societăţii”, a afirmat
Tudorel Tupiluşi.
În opinia acestuia, să faci parte din elita mondială este, înainte de orice, o bucurie, o împlinire de care puţini români, chiar fără vreun handicap, au parte în viaţă.
CITEŞTE ŞI:
"Cartea Călătoare" donează volume nevăzătorilor botoşăneni