Bărbatul de 46 de ani a ajuns acum în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.
În cursul zilei de duminică, polițiștii din Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 46 de ani, din comuna Vlăsinești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.
Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 29 mai 2022, acesta ar fi pătruns în curtea locuinței de domiciliu a persoanei vătămate și, ulterior, în interiorul acesteia, deși pe numele său era emis de către instanța de judecată un ordin de protecție din luna martie 2022, care îi interzicea să se apropie de această locație.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie, a oricăreia dintre măsurile dispuse prin acesta.
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Comercianții nu mai trebuie să emită bon fiscal pentru plățile cu cardul, decât la cerere
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Avertizare meteo: COD GALBEN de ceață pentru mai multe localități din județ
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile