Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani a fost solicitat, astăzi, în jurul orei 11.29, să intervină pentru căutarea unui bărbat de 50 de ani dispărut în iazul Negreni, comuna Ştiubieni.
Spre locul tragediei au plecat două echipaje din cadrul Detaşamentelor de Pompieri Botoşani şi Dorohoi, cu accesorii de căutare specifice şi două bărci. Primii care au ajuns la locul indicat au fost pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani. La sosirea gărzii de intervenţie, corpul neînsufleţit al bărbatului plutea la aproximativ 60 de metri de mal. La aproximativ 15 minute de la începerea operaţiunii de recuperare, pompierii l-au adus la mal, după ce au ajuns lângă el cu ajutorul unei bărci şi l-au legat cu o cordiţă.