Apele îşi iau un nou bir. Un alt botoşănean şi-a pierdut viaţa într-un râu de pe teritoriul judeţului Botoşani. Pentru a-i putea găsi trupul neînsufleţit, pompierii l-au căutat continuu timp de patru ore pe bărbatul care a avut parte de acest sfârşit tragic.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani a fost solicitat, miercuri după-amiază, puţin după ora 16.00, să intervină pentru căutarea unui bărbat de 52 de ani dispărut în râul Volovăţ, pe raza comunei Manoleasa.
Spre locul tragediei au plecat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi şi unul din cadrul Gărzii de Intervenţie Săveni, cu accesorii de căutare specifice şi o barcă. După mai bine de patru ore de la începerea operaţiunilor de căutare, corpul neînsufleţit al bărbatului a fost găsit la circa 10 metri de mal, în locul unde a fost văzut ultima dată în viaţă. Acesta a fost adus la suprafaţă, cu ajutorul unei căngi.