Valentin și-a dorit foarte mult ca să îi ofere un buchet de flori tatălui său, care își serbează ziua de naștere, așa că a făcut o solicitare către staff, potrivit Spynews.
Concurentul emisiunii ”Mireasă pentru fiul meu” a dezvăluit astăzi că părintele său a trecut printr-o intervenție dificilă pe creier și că a fost nevoit să reînvețe totul de la zero. Valentin a recunoscut faptul că nu a avut parte de o relație prea apropiată cu tatăl său, dar că a vrut să îi facă o surpriză acestuia.
”Când eram mic, a suferit o operație pe creier. S-a schimbat foarte mult tata. A fost nevoit să învețe totul de la zero, să meargă, să vorbească și să citească. Ce e acum și ce a fost. Pentru mine este cel mai bun. El este dependent de mama”, a declarat Valentin în direct.
Sora lui Valentin a intervenit prin telefon pentru a lămuri situația familiei sale.
”Vreau să îi spun lui Valentin că tata și noi toți îl sprijinim și îl iubim. Tata a fost persoana care tot timpul a fost alături de noi cum a putut, până la un moment dat. De asta Valentin crede că nu a fost așa. Noi l-am știut pe tata și înainte de a avea problemele de sănătate, Valentin nu l-a cunoscut așa”, a spus sora lui Valentin, Cristina.
Emoționată de povestea pe care a auzit-o de la Valentin și de la sora sa, Mirela Boureanu Vaida i-a oferit Adrianei un buchet de flori pentru a-l duce tatălui lui Valentin, iar aceasta a plecat spre Botoșani pentru a-și cunoaște viitorii socri.
CITEȘTE: Botoșăneanul care își caută nevastă la TV, simpatizat de o concurentă: Ea surâde în colțul gurii
Moș Crăciun a ajuns la sediul Jandarmeriei Botoșani, un ansamblu a făcut spectacol – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
O tânără plecată în Olanda, dată dispărută după ce nu a mai revenit la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Gabriela Erdic
Dec 21, 2024
Pompierii botoșăneni, mesaj pentru gospodine pentru a NU da foc în bucătării
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile