A demonstrat că este un manager strălucit, bucurându-se nu doar de susținerea colegilor, ci și de admirația unei comunități întregi.
Asta nu înseamnă că nu rămâne în prim-planul scenei românești, calitățile sale actoricești fiind recunoscute de juriile de specialitate.
Octavian Costin este din Botoșani, fiul actorului Volin Costin. De mai bine de un an, Tavi, așa cum îi spun colegii de breaslă, este manager al Teatrului „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea.
De această dată, Octavian Costin a obținut Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, la Festivalul Național de Comedie de la Galați.
Distribuit de regizorul Vlad Cristache în rolul Straforel din spectacolul „Romanțioșii”, de Edmond Rostand, o producție a Teatrului „Alexandru Davila” Pitești, actorul botoșănean a primit și recunoașterea specialiștilor, fiind distins astfel cu unul dintre cele mai râvnite premii din competiție.
Din juriu au făcut parte Catrinel Dumitrescu, actriță a Teatrului Nottara București, Mircea Morariu, profesor universitar la Universitatea din Oradea și critic de teatru, și Nicu Mihoc, actor și director artistic al Companiei „Liviu Rebreanu” a Teatrului Național Târgu-Mureș.
Premiile Festivalului Național de Comedie Ediția a XXXI-a, Galați, 4-13 octombrie 2019:
Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar – MIRELA PANĂ pentru rolul Eileen din spectacolul „Billy Șchiopul”, de Martin McDonagh, regia: Vlad Massaci, producția Teatrului de Stat Constanța;
Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal – TAVI COSTIN pentru rolul Straforel din spectacolul „Romanțioșii”, de Edmond Rostand, regia: Vlad Cristache, producția Teatrului „Alexandru Davila” Pitești;
Premiul pentru cea mai bună scenografie – MĂDĂLINA NICULAE și ANDREEA TECLA pentru spectacolul „Romanțioșii”, de Edmond Rostand, regia: Vlad Cristache, producția Teatrului „Alexandru Davila” Pitești;
Premiul pentru cea mai bună regie – ALEXANDRU DABIJA pentru spectacolul „Salba Dracului”, după Vasile Alecsandri, producția Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galați;
Premiul pentru cel mai bun spectacol – „ROMANȚIOȘII”, de Edmond Rostand, regia: Vlad Cristache
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Polițiștii au umblat noaptea după hoții de lemne, un sucevean a fost amendat la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024