Drame mai mici sau mai mari au loc periodic în familiile botoșănene și sunt cunoscute mai mult sau mai puțin de publicul larg. Și pare-se că nenorocirile îi lovesc mai ales pe oamenii săraci.
Un caz petrecut recent arată câtă neputință există la acest moment din partea statului român în a-și ajuta cetățenii mai puțin norocoși, care sunt loviți de tragedii. Un botoșănean de 88 de ani a fost victima unui accident rutier ce s-a petrecut anul trecut în Ucraina, imediat după Punctul de Trecere al Frontierei Siret.
Mergea la Cernăuți alături de alte persoane și a fost implicat într-un accident extrem de grav. A stat internat în spital însă botoșăneanului evenimentul i-a fost în cele din urmă fatal.
Familia din Darabani a fost anunțată de deces aproape de Ajunul Crăciunului, de către reprezentanți de la Serviciul Public Comunitar Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple (SPCEPS).
Timp de aproape o lună de zile, oamenii necăjiți de la Darabani au încercat din răsputeri să facă rost de bani pentru repatrierea membrului din familia lor.
„Chiar dacă a decedat în Ucraina, costurile sunt semnificative și neavând resursele financiare pentru repatriere, în final s-a optat pentru înhumarea în Ucraina. Noi am avut am relaționat cu familia, am mai primit ulterior pe data de 9 ianuarie adresă de la Direcția Generală a Pașapoartelor să reluăm contactul cu rudele persoanei decedate. Au dat o declarație prin care au comunicat că doresc înhumarea în Ucraina”,
Alin Popovici, șef SPCEPS
Suma necesară nu era semnificativă pentru unii, însă uriașă pentru cei din Darabani și anume 1.500 de euro.
Cum nu au reușit să adune toți acești bani pentru a-și aduce decedatul acasă să-l înmormânteze pe pământ românesc și să meargă să-i aprindă mai apoi o lumânare, pe data de 17 ianuarie 2018, botoșăneanul a fost înmormântat în Ucraina. În prezența familiei din România.
Șeful de la Serviciului de Pașapoarte spune că o inițiativă legislativă prin care să fie sprijinite familiile care au persoane decedate în Diaspora ar fi mai mult decât binevenită. Evident, în baza uei anchete sociale, acolo unde se constată că familia chiar nu poate suporta costurile de repatriere.
„Ar fi o idee bună dar achitarea acestor costuri ar presupune o analiză, sunt diferite situații, cu persoane care lucrează cu acte. Am avut un accident în Austria, costurile pentru repatriere le suportă firma la care lucrează persoana. S-ar elimina o mulțime de cazuri și situații de înmormântare în statul unde a survenit decesul”
În urma informațiilor transmise de misiuni diplomatice și oficii consulare ale României s-a comunicat faptul că anul trecut au murit în alte state 19 botoșăneni iar alți 8 au fost răniți și internați.
Cele mai multe decese au survenit urmare a accidentelor rutiere, ce au avut loc în Ucraina, Bulgaria sau Italia, fiind înregistrate și sinucideri, într-un penitenciar din Elveția sau accidente de muncă în Marea Britanie și Austria.
În Muntenegru un botoșănean s-a aflat internat în spital după o intervenția chirurgicală în timp ce un altul s-a aflat în îngrijirea medicilor din Anglia, urmare a unor afecțiuni psihice.
Cele mai multe decese au fost înregistrate în Italia.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor românilor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024