Dumitru a murit la 10 zile după ce a ajuns în Italia, în timp ce se afla la muncă. Acasă îl așteptau o soție și doi copilași.
Carabinierii de la compania din Soriano nel Cimino și reprezentanții Inspectoratului Muncii din Viterbo, în colaborare cu alte departamente de stat, au pus în aplicare ordinul emis de Tribunalul din Viterbo și au declarat sub arest la domiciliu doi bărbați, un italian și un macedon, care se fac vinovați de moartea unui muncitor român care s-a răsturnat cu tractorul în timp ce se afla la lucru, în pădure. Alte două persoane sunt cercetate în stare de libertate, informează Tuscia Web, potrivit Rotalianul.com.
Dumitru Botan era din Avrămeni, județul Botoșani, dar venise în Italia cu 10 ani în urmă, unde a murit în urma unui accident de muncă.
Viața lui Dumitru Botan s-a sfârșit tragic miercuri, 19 iunie. Destinul său s-a frânt la vârsta de 30 de ani în timp ce se afla la lucru și strângea lemne cu tractorul din pădurea de la Acquaspasa. Pe un drum ușor înclinat tractorul lui Dumitru s-a răsturnat pe o distanță de 60 de metri, într-o râpă unde tânărul român și-a găsit sfârșitul. În urma morții sale au rămas o soție și doi copilași, unul de 2 ani și jumătate și celălalt doar de 6 luni, mai scrie sursa citată.
Ancheta demarată de autorități în urma accidentului de muncă a scos la iveală responsabilitățile a doi bărbați, un italian în vârstă de 45 de ani și ale unui macedon de 42 de, angajatorul și respectiv administratorul unei societăți agricole cooperatiste angajată în activitatea de defrișare în zona montană Piangoli-Acquaspasa și la care lucra Dumitru Botan.
Cei doi sunt cercetați penal pentru omor agravat cu încălcarea regulilor privind siguranța lucrătorilor la locul de muncă.
Activitățile complexe de investigație ale celor care au anchetat cazul, au făcut posibilă constatarea că la data de 19 iunie 2019, Botan Dumitru în momentul accidentului conducea un tractor agricol neadecvat pentru zona de pădure unde se deplasa la momentul respectiv.
Terenul prezenta o pantă abruptă (70%), iar în urma condițiilor de umiditate ale solului și prezenței unei cioate de copac tăiat, tractorul s-a răsturnat de mai multe ori într-o râpă, pe o distanță de peste 60 de metri, rănind șoferul din cabină care a fost zdrobit practic de vehicul. De asemenea, s-a constatat că Dumitru Botan nu deținea permis de conducere și nu avea nicio calificare pentru a conduce vehicule destinate activității de lucru în pădure.
Pe lângă cei doi bărbați declarați în arest la domiciliu, mai sunt cercetați în stare de libertate ceățeanul român C.I. și italianca E. E., în vârstă de 36 de ani, proprietară a tractorului agricol pe care conducea îl conducea Dumitru Botan.
„Ceea ce ne dorim cu adevărat este să ajungem la neregulile care sunt înainte ca aceste tragedii să se întâmple. Înainte ca tractorul să se rostogolească, înainte ca cineva să-și piardă viața. Munca ar trebui să ne ajute să trăim, nu să murim!”, a declarat comandantul provincial al carabinierilor, Andrea Antonazzo.
(Sursa foto: Rotalianul.com)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Guvernul pregătește înghețarea salariilor și suspendarea Titularizării în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Amendă uriașă pentru românii care ignoră această regulă la bloc
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Polițista pictoriță a sunat mobilizarea: Bucurie adusă unor copii mai puțin norocoși
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
TikTok interzis într-o țară europeană, după uciderea unui adolescent prin intermediul rețelei
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Afacere marca Iftime: Cîmpanu, de la 500.000 de euro la transfer gratuit înapoi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile