Botoșăneanul bătut a avut nevoie de mai multe îngrijiri medicale.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaţilor B.V., în vârstă de 43 de ani, şi C.D.I., în vârstă de 37 de ani, ambii din comuna Corlăteni, județul Botoşani, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de „omor calificat” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice” şi a inculpaţilor C.N., în vârstă de 32 de ani, şi C.I.B., în vârstă de 27 de ani, ambii din comuna Corlăteni, județul Botoşani, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de „tentativă de omor” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice”.
S-a reţinut că, în data de 17 iulie 2020, în jurul orei 19.00, în timp ce se aflau pe drumul public din faţa unui bar din comuna Corlăteni, inc. B.V. a lovit victima L.I. peste cap cu un obiect contondent (posibil bărdiţă), după care inc. C.D.I. a lovit-o în continuare cu un obiect alungit din fier (posibil rangă sau levier), cauzându-i leziuni care au dus la decesul acesteia, în data de 20 iulie 2020.
În aceleaşi împrejurări, inc. C.N. a lovit cu o sabie pers. văt. G.C.G. peste cap, iar inc. C.I.B. a lovit-o cu un băţ peste corp, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 10-12 zile de îngrijiri medicale.
Toţi inculpaţii au tulburat ordinea şi liniştea publică prin violenţele comise.
„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”,
Au transmis reprezentanții
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor românilor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024