Oamenii legii continuă cercetările în acest caz.
Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la o persoană, cu cetățenie R. Moldova, care a încercat să iasă din țară la volanul unui autoturism, deși nu a obținut niciodată dreptul de a conduce.
În data de 19 februarie 2025, în jurul orei 21:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca -ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieși din țară, un cetățean R. Moldova, în vârstă de 30 de ani, care se deplasa către R. Moldova, la volanul unui autoturism înmatriculat în Austria.
La controlul de frontieră, polițiștii i-au solicitat și permisul de conducere, iar bărbatul a declarat că deține un permis de conducere, dar nu îl are asupra lui. În urma verificărilor specifice efectuate s-a constatat că persoana nu a obținut niciodată dreptul de a conduce.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Redacția Botoșăneanul
Feb 21, 2025
APIA dă startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 21, 2025
În ce condiții poate deveni armata obligatorie din nou
Redacția Botoșăneanul
Feb 21, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 21, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile