Un tânăr botoșănean s-a ales cu dosar penal din partea polițiștilor rutieri, după ce s-a aventurat în trafic deși consumase alcool.
În noaptea de duminică spre luni, a fost depistat în trafic, pe DC 49, în localitatea Draxini, S. M. de 24 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism. Tânărul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. S. M. a fost condus la Spitalul Județean Botoșani, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, se arată în comunicatul de presă trimis de IPJ Botoșani.
CITEȘTE: Un botoșănean s-a trezit cu Poliția la ușă, după ce a provocat accident și a fugit de la fața locului
ULTIMĂ ORĂ: Două mașini și un camion s-au izbit la Baisa, un șofer dus urgent la spital
Oana Sava
Mar 10, 2025
Preoții și pompierii fac front comun pentru protejarea copiilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Botoșănean puțin băut și fără permis prins în trafic, polițiștii l-au REȚINUT
Oana Sava
Mar 10, 2025
ANUNŢ Primăria Botoşani privind organizarea unei licitații pentru concesionarea unor terenuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile