Astăzi, botoșăneanul va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
În cursul zilei de joi, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Botoşani.
Perchezițiile s-au derulat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracţiunii de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
Percheziţiile au fost efectuate la 3 locaţii aparţinând unui bărbat de 58 de ani, din municipiul Botoşani, iar cu ocazia activităţilor desfăşurate, la una dintre locaţiile vizate au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor, cantitatea totală de 3.442 de pachete de ţigarete de diferite mărci, de provenienţă Republica Moldova şi duty free, pentru care persoana în cauză nu deţinea documente legale de provenienţă şi despre care cunoştea că provin din activităţi de contrabandă.
Pe numele bărbatului a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Botoşani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
În cauză se continuă cercetările, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Pe tot parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024