Viorel Sârghie este un botoșănean supărat pe faptul că, după ce Consiliul Local din comuna Mileanca a aprobat o lucrare privind scoaterea stâlpilor de electricitate în afara curților localnicilor, drumul care duce spre casa părinților săi a devenit efectiv impracticabil. Bărbatul spune că, de când muncitorii au scos stâlpul de electricitate în drum, nu mai poate circula cu utilaje agricole.
Cetățeanul a trimis ieri, 29 aprilie 2015 câteva poze pe mailul redacției Botoșăneanul semnalându-ne următoarele:
”Eu o firmă de la Botoșani nu știu cum se cheamă firma care execută lucrări aici pe strada comunei Mileanca. Scot stâlpii din curțile oamenilor, îi scot în drum. Ei au aprobare de la Consiliul Local Mileanca ca să facă lucrearea respectivă și din Consiliul Local s-a zis că unde sunt drumurile înguste să nu mai scoată stâlpii în afara curților, să-i lase acolo. La mine drumul e îngust, la părinții mei. Au pus stâlpul în drum, unde este stâlpul care e în curte. Nu prea ai cum să intri cu un tractor acolo.”, spune Viorel.
Ba mai mult, acesta ne-a mai spus că în urmă cu două sau trei seri în urmă șeful său i-a dat să conducă un tractor, nu foarte mare, iar din cauza drumului cu pricina ” Am intrat cu tractorul și am stricat gardul lu' vecinu'. E o problemă. Eu cu mașina mai circul pe acolo cu atenție mare ca să nu dau în stâlp”.
Săteanul din Mileanca a mai ținut să scoată în relief că muncitorii vor să schimbe un stâlp în care există un cuib de barză, însă mai adaugă el, pentru acest lucru, muncitorilor le-ar trebui musai aprobare de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
”Domnii respectivi vor să scoată contoarele din locuințe și să le pună pe stâlpi, în orice poziție ar pune contorul de la părinții mei acolo, dacă trece cineva cu o căruță de coceni îmi strică contorul. Și ei au mai comentat ieri( n.r. 29 aprilie) că n-am decât, că ei o să mai pună un stâlp și o să trec numai cu bicicleta pe acolo. Nu știu dacă e chiar legal ceea ce fac. Plus de asta, la câteva case de mine se schimbă stâlpul dar e un stâlp cu cuib de barză și e în afara curții. El vrea să schimbe stâlpul de barză dar din câte știu eu trebuie aprobare de la Ministerul Mediului ca să facă schimbarea asta.”.
Botoșăneanul a mai menționat că firma respectivă care se ocupă de schimbatul stâlpilor respectă proiectul pentru că ”așa e făcut”.
”Am discutat cu primarul, am discutat cu viceprimarul. Viceprimarul s-a deplasat la fața locului a constatat dar na le-a arătat proiectul și a zis că: domnule noi nu avem ce să facem că e proiect și ei îl respectă. Ei sunt simpli muncitori, nici un șef cu ei,nu avem cui să ne plângem”, a spus spre final bărbatul nemulțumit.
(Ș.V.)
[[galerie-foto]]
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Cheflii prinși băuți la volan, Moș Crăciun le-a luat permisul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile