Incident grav într-o localitate din județul Botoșani.
Într-un scandal în familie, un bărbat de 44 de ani, tată a șapte copii, a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat de soție.
Rănitul a fost preluat de o ambulanță și internat de urgență. Medicii spun că starea lui este stabilă însă rănile i-au pus viața în pericol, motiv pentru care soția este acuzată de tentativă de omor.
Potrivit stirileprotv.ro, atacul s-a petrecut azi-noapte, în comuna Curtești, din județul Botoșani.
Rudele spun că toată cearta a început în momentul în care mama și-ar fi lovit unul dintre copii, iar bărbatul i-ar fi reproșat asta, apoi s-a dus la culcare. A fost atacat în pat, după ce ațipise, susțin procurorii.
Imediat a sunat la 112 și, de teama unui nou atac, a așteptat ambulanța în casa mamei sale, care locuiește în apropiere.
Mama victimei: “M-am trezit cu el și a strigat: Mămică! M-a tăiat! Atât mi-a spus că ea l-a lovit pe băiețelul mai mic și i-a curs sânge din nas”.
Reporter: “Ea l-a bătut?”.
Mama victimei: “Da. El a întrebat-o de ce îi bate și i-a luat pe toți în casă. Uitându-se la televizor, el a ațipit, dar nu știu cum s-a întâmplat”.
Cei doi soți sunt căsătoriți de 22 de ani și au împreună șapte copii. Doar patru dintre ei, minori, locuiesc în casa părintească, iar aseară dormeau într-o altă cameră. Apropiații spun că femeia era adesea agresivă, chiar și cu rudele.
Mama victimei: “Noi nu puteam să intrăm în curtea lor. A mai sărit odată la bătaie și la fata mea. Nu trebuia să intre nimeni la ea în casă”.
La fața locului a ajuns imediat o ambulanță SMURD, iar bărbatul a fost preluat în stare stabilă, spun medicii. A fost transportat la spital, iar cadrele medicale spun că rănile nu sunt foarte profunde, însă i-au pus în pericol viața, motiv pentru care procurorii au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor.
“Avea două plăgi prin înjunghiere. Era stabil hemodinamic, cu sângerarea moderată. S-au acordat îngrijiri în regim de urgență, iar în prezent este internat și supravegheat”,
Sincron Ioan Asaftei, purtător de cuvânt al SJU Botoșani
”A fost lovit în zona gâtului. Agresiunea s-ar fi petrecut pe fondul unui conflict spontan dintre soți. Persoana bănuită de comiterea faptei a fost internată la Psihiatrie, cercetările fiind continuate pentru tentativă de omor”,
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani
Cei patru copii minori, cu vârsta între 5 și 12 ani au rămas, deocamdată, în grija bunicii paterne, urmând ca cei de la Asistența Socială să întocmească un raport, în funcție de care se va stabili dacă vor rămâne mai departe în grija rudelor sau vor avea nevoie de altă măsură de protecție.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile