Totul s-a petrecut în fața unui bar dintr-o localitate din județ.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului Ș.V.O., în vârstă de 30 de ani, din comuna Ungureni, județul Botoșani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „tentativă de omor”.
S-a reținut că, în data de 29 aprilie 2019, în jurul orei 3:15, în timp ce se afla în fața unui bar din comuna Vârfu Câmpului, inculpatul a lovit victima G.A. cu un obiect tăietor-înțepător, cauzându-i trei plăgi tăiat-înțepate la nivel toracic, leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 21-23 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața.
„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”, au transmis magistrații Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani într-un comunicat de presă.
(Foto: Shutterstock)
Decizie radicală: Mai multe produse vor fi retrase din supermarketurile de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Slobozia, prețuri de la 20 la 300 de lei
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Șoferi cu tupeu amendați de polițiști la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Doamnele de la ISU Botoșani s-au întrecut la badminton
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Un botoșănean beat mangă și fără permis prins la volan aproape de miezul nopții
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile