Bărbatul a fost oprit în trafic de polițiști după ce a încălcat normele rutiere.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a unui bărbat din Botoșani cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „dare de mită”.
S-a reţinut că, în ziua de 27 ianuarie 2024, după ce a fost oprit, în jurul orei 12:26, de un echipaj din cadrul Poliției Orașului Flămânzi – Formațiunea Rutieră, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 282B, între localitățile Câmpeni și Flămânzi din județul Botoșani cu o viteză mai mare decât limita maxim admisă, bărbatul s-a deplasat la autospeciala de poliție și a aruncat în interior suma de 1.000 de lei, oferită cu titlu de mită agenților de poliție pentru a nu fi dispuse măsurile legale care se impuneau.
„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”, au transmis magistrații Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani într-un comunicat de presă.
Noi scumpiri la carburanți din 1 ianuarie: Cât vor plăti șoferii în plus
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Top 5 jocuri multiplayer care te conectează cu prietenii
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Un nou COD GALBEN emis de meteorologi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aproape ultimii și la suporteri: FC Botoșani, penultimul loc din Liga 1 și la numărul de spectatori
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile