Un botoşănean, şofer de tir şi-a pierdut viaţa într-un accident cumplit la Suceava. Transporta o încărcătură cu deşeuri de lemn în timp ce, probabil a pierdut controlul asupra autoutilitarei, scrie Monitorul de Suceava.
Un groaznic accident a avut loc astăzi, marţi, 16 aprilie, in jurul orei 9.10, pe DN 17, între Stroieşti şi Ilişeşti. Şoferul unui tir încărcat cu deşeuri din lemn, care circula dinspre Ilişesti spre Suceava, în timp ce urca într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcţiei, cel mai probabil după ce un element de prindere al încărcăturii a cedat. Vehiculul greu a intrat în balans şi a pătruns pe sens opus unde o parte din încărcătura lemnoasă a căzut peste o autoutilitară care transporta îngheţată. Din păcate, şoferul autoutilitarei, care venea regulamentar din sens opus, a fost strivit în cabină, decedând pe loc. La faţa locului au întervenit echipajele de descarcerare ale pompierilor, pentru a scoate dintre fiarele contorsionate un pasager. Acesta, alături de şoferul tirului au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Suceava. Conform primelor informaţii, şoferul care a murit, avea 24 de ani şi era domiciliat în Botoşani.Traficul pe DN 17 a fost blocat mai bine de o oră, pe ambele sensuri.
CITEŞTE: