Un accident îngrozitor a avut loc seara aceasta pe Calea Națională. S-a întâmplat în urmă cu puține minute, pe o trecere de pietoni.
Un Volkswagen Passat în care se aflau doi tineri, cel de la volan în vârstă de 22 de ani, a lovit violent un bărbat pe zebra situată pe tronsonul de stradă dintre Stadionul Municipal și sediul E.ON.
VW-ul urca spre zona industrială și din motive deocamdată neclarificate, posibil din cauza vitezei, a surprins un botoșănean în vârstă de 60 de ani și l-a izbit din plin.
Un martor la evenimentul rutier a povestit pentru Botoșăneanul imaginile groaznice pe care le-a văzut:
”Căciula de miel a rămas pe trecerea de pietoni, iar omul era la 20-30 de metri. L-a aruncat efectiv ca pe un sac de cartofi, mi s-a făcut și rău, nu am văzut decât în filme așa ceva”.
Nefericitul pieton a murit practic pe loc, căciula i-a rămas pe marcaj, la locul producerii impactului, în timp ce el a fost proiectat la distanță, cu hainele sărite de pe o bună parte a corpului.
Carosabilul era umed în acea zonă la ora producerii accidentului, iar Passat-ul a oprit la rândul său, la o distanță considerabilă de trecere.
După ce echipajul medical sosit la fața locului nu a putut decât să constate decesul pietonului, polițiștii au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024