Beatrice Olaru este foarte fericită că a câștigat sezonul 2 la Exatlon România și nu conștientizează nici acum că a reușit să ducă acasă trofeul, dar și cei 100.000 de euro.
Războinica a vorbit despre marele premiu și ce va face cu el, încă nu s-a gândit în ce îi va investi, însă cu siguranță vor exista proiecte care au legătură cu sportul.
“Nu ştiu ce o să fac cu premiul pentru că niciodată nu m-am gândit la premiu. De când am intrat în competiţia asta nu m-am gândit la marele premiu, nici nu conştientizez cât înseamnă 100.000 euro pentru că nu am avut niciodată atât de mulţi bani şi nu m-am gândit ce-aş putea să fac cu ei. Cu siguranţă că vor urma nişte proiecte foarte drăguţe.
Îmi doresc foarte mult să inspir copii, tineri. Îmi doresc să-i fac să înţeleagă că sportul trebuie să facă parte din viaţa lor. Nu facem sport doar ca să arătăm bine, facem sport ca să fim sănătoşi. Îmi doresc ca tânăra generaţie, mai ales că trăim nişte vremuri în care tehnologia pur şi simplu ne ţine legaţi de mâini şi de picioare şi uităm să ne mişcăm. Îmi doresc foarte mult să investesc în nişte proiecte care să scoată copiii la sport şi să facă sportul de plăcere. Cred că în direcţia asta vor fi investiţi banii pentru că asta am făcut toată viaţa şi asta iubesc cel mai mult şi cred că asta voi face cu ei!”, a mărturisit Beatrice Olaru, citată de Cancan
„Genunchiul drept mi-a ieşit de mai multe ori din articulaţie”
Beatrice a mai dezvăluit că a trecut și ea prin mai multe probleme de sănătate, care i-au dat bătăi de cap pe toată durata competiției, însă a reușit să treacă peste ele și se simte norocoasă pentru acest lucru.
“Au fost multe accidentări… cea de la spate. Am avut câteva zile de repaos, a fost o accidentare foarte serioasă. A fost atacul de panică pe care l-am făcut la începutul competiţiei, au urmat accidentările de la genunchi care m-au tot urmărit. Genunchiul drept mi-a ieşit de mai multe ori din articulaţie şi am jucat cu el mai mult inflamat. La genunchiul stâng, cu acea leziune pe ligamente, durerile le am şi acum. Sunt lucruri care au făcut parte din joc şi cred că toţi concurenţii au jucat cu dureri şi accidentaţi. Cred că despre asta este vorba în competiţia asta, să reuşeşti să treci peste lucrurile astea şi să dai tot”, a mai declarat botoşăneanca
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024