Avocatul Poporului (AP), instituție condusa de Renate Weber, a anunțat joi că nu are nicio responsabilitate în ce privește recalcularea pensiilor.
„În ceea ce privește sesizarea Curții Constituționale, informăm petenții asupra faptului că toate criticile de neconstituționalitate formulate și aduse la cunoștință instituției se afla în prezent în analiza. Atunci când vom lua o decizie, o vom aduce la cunoștință opiniei publice.
Referitor la modul de recalculare a pensiilor aflate în plata, răspunderea pentru calculul drepturilor de pensie aparține în exclusivitate caselor de pensii. Avocatul Poporului nu are conferită prin lege prerogativa calculării ori recalculării pensiilor, iar operațiunile sau modalitățile tehnice de calcul, de determinare a punctajului mediu anual etc. sunt de competența caselor de pensii.
Atragem atenția petenților că în conformitate cu legea, dispun de un termen de decădere 45 de zile, de la comunicare pentru a contesta decizia de stabilire a pensiei la instanță judecătorească competentă. În caz contrar, decizia rămâne definitivă.
Precizam că depunerea unei petiții la instituția Avocatul Poporului sau contestarea acesteia la casa de pensii emitentă, nu suspendă și nu întrerup”, a transmis joi Avocatul Poporului, potrivit aktual24.ro.
USR a anunțat pe 23 august că sesizat Avocatul Poporului pe tema încălcării principiului contributivității prin legea PSD-PNL a pensiilor.
Deputatul USR de Gorj Radu Miruță a sesizat Avocatul Poporului cu privire la modul în care noua lege a pensiilor încalcă principiul contributivității și al stabilității în cazul actualilor și viitorilor pensionari care au lucrat zeci de ani în grupe de muncă.
Radu Miruță, deputat USR
„Să fim foarte clar înțeleși: pensiile minerilor, siderurgiștilor și altor categorii care au lucrat în condiții deosebite și speciale nu sunt pensii speciale! Aceasta este păcăleala pe care cei de la PSD încearcă să o împingă în aceste zile. Atât ministrul PSD al Muncii, cât și președintele Casei Naționale de Pensii, pus de PNL, îndrăznesc să spună că s-a făcut echitate, că cei cu grupe de munca aveau privilegii. Nimic mai fals! Adevărul e altul și trebuie aparat. Aproape 800.000 de oameni sunt nedreptățiți de noua lege a pensiilor și asta nu poate fi întoarsă de propaganda PSD, indiferent de cați bani plătește PSD pentru asta”
USR atrage atenția Avocatului Poporului, în calitate de garant al respectării și protejării drepturilor și libertăților cetățenilor în fata legii, că noua lege a pensiilor încalcă grav principiul contributivitătii și stabilității și drepturile actualilor și viitorilor pensionari care au lucrat în condiții speciale. USR solicita Avocatului Poporului să dispună sesizarea Curții Constituționale pe Legea 360/2023.
Potrivit legii, drepturile de asigurări sociale trebuie să reflecte contribuțiile plătite de-a lungul carierei profesionale, ceea ce nu se aplica celor care au lucrat în grupe de muncă. Aceștia au fost obligați să plătească o contribuție suplimentară – inițial de 10%, în prezent de 8% – pe toată durata activității lor, contribuție destinata să le ofere o vechime suplimentară, precum și multiplicarea punctajului lunar proporțional cu salariul obținut. Deciziile de recalculare primite în aceste zile, cu reduceri ale pensiilor chiar și de peste 4.000 de lei, arata însă că acești oameni au plătit degeaba în plus, nu mai primesc ceva în schimb.
În cazul celor care au muncit în grupe de munca și care vor ieși la pensie după 1 septembrie 2024, „nedreptatea pe care le-o face PSD îi vă lovi din prima zi”.
Radu Miruță, deputat USR
„Aceștia sunt furați direct, le baga PSD mana până la cot în buzunar. Ei vor primi direct valoarea mai mica a pensiei. Cine se pensionează zilele acestea vă avea o pensie mai mare, care tine cont de contribuțiile plătite în plus, dar care nu se vă mai indexa în următorii ani, iar cine se pensionează după 1 septembrie încolo vă avea direct mai puțin cu 2.000-4.000 de lei”
„Cât despre minciuna potrivit căreia nicio o pensie nu vă scădea în urma recalculării, pensionarii nu pot fi păcăliți. Ei stiu că neindexarea pensiei în următorii ani, până când pensia recalculata o vă ajunge din urma pe cea în plata – în unele cazuri peste 5, 6 sau chiar 7 ani -, înseamnă de fapt o scădere. O scădere a puterii lor de cumpărare și, implicit, a nivelului de trai”, mai arată USR.
(Foto: Inquam Photos)
CLIPUL ZILEI 8 octombrie 2024: A început demolarea scheletului de lângă Parcul Eminescu
Redacția Botoșăneanul
Oct 08, 2024
ANUNȚ de la Modern Calor: CÂND începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire
Oana Sava
Oct 08, 2024
Aproape 100 de elevi din Botoșani plini de păduchi la începutul școlii
Oana Sava
Oct 08, 2024
ASTĂZI: Contracte semnate la Primăria Botoșani pentru achiziția de autobuze electrice
Oana Sava
Oct 08, 2024