Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a anunţat, luni, că a sesizat Avocatul Poporului cu privire la inechităţile create de Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii.
Potrivit unui comunicat al AUR, legea ar fi tăiat pensiile pentru aproximativ un milion de pensionari, în special pentru cei care au muncit în condiţii deosebit de periculoase şi pentru persoanele cu dizabilităţi, scrie defapt.ro.
„Legea a reuşit, în primul rând, să isterizeze oamenii.
Şi cei care au câştigat sunt speriaţi că sumele pe care urmează să le câştige, nu cumva să trebuiască să le pună deoparte în caz că sunt nevoiţi să le dea înapoi.
Este o nesiguranţă anormală dată de o lege organică. O lege care ar fi trebuit să creeze siguranţă şi nu creează.
Aşa-zisele reglări de inechităţi nu au fost reglate, au fost create mult mai multe. Iar nesiguranţa asta demonstrează incapacitatea unor guvernanţi, care s-au apucat să facă o lege fără să aibă habar despre ce este vorba.
Nu au noțiunile de bază, nu cunosc o serie de elemente care ar fi trebuit să stea la originea acestei elaborări şi care au fost încălcate sau ignorate.
Nu este normal așa ceva. Pensionarii sunt trimişi la Casele de Pensii să facă contestaţie. Casa de Pensii nu a rezolvat niciodată o problemă.
Când te duci la Casa de Pensii eşti anunțat că toate sunt bune, şi în scris şi verbal. În instanţă nu se pot reprezenta toţi singuri”, a declarat Dorina Barcari, propunerea AUR pentru Ministerul Forţei de Muncă şi Pensiilor, din faţa instituţiei Avocatului Poporului, citată în comunicat.
AUR spune că va solicita în plenul Parlamentului modificarea legii.
„Am arătat că este încălcat flagrant dreptul de legiferare, în primul rând principiul bicameralismului, întrucât forma adoptată de Senat diferă substanţial de forma care a fost adusă în Camera Deputaţilor. Vorbim de încălcarea principiului neretroactivităţii legii. Pentru unii s-a făcut „dreptate”.
Este, de fapt, o altă inechitate, pentru cei cu pensii mari, pentru că pensiile au fost indexate fără să fie recalculate şi creată o echitate socială. Pe de altă parte, pentru mulţi oameni, din zona celor încadraţi în condiţii speciale de muncă, precum persoanele cu dizabilităţi, remarcăm caracterul retroactiv al legii şi, mai mult, discriminarea între anumite categorii de pensionari.
Marcel Ciolacu face o confuzie gravă între ce înseamnă drept câștigat pe zonă de contributivitate şi asistență socială şi beneficiile sociale.
Vorbim de o lege şi de niște drepturi care au fost acordate în baza unui calcul pe care nimeni nu îl cunoaște. Ce ne promit ei acum sunt anumite beneficii sociale. Oamenii trebuie să înțeleagă că aceste beneficii pot fi tranzitorii.
Tot ce înseamnă asistență socială şi beneficii sociale înseamnă un colac de salvare, nu o barcă de croazieră pe care te plimbi toată viața”, a declarat deputatul AUR Antonio Andruşceac, de asemenea citat în comunicat.
(Foto: Inquam Photos)
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Noi scumpiri la carburanți din 1 ianuarie: Cât vor plăti șoferii în plus
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Top 5 jocuri multiplayer care te conectează cu prietenii
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Un nou COD GALBEN emis de meteorologi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile