Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituțională articolul din Legea învățământului preuniversitar care prevede că bursele de merit se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă.
Instituția citată a precizat marți că a făcut acest demers, potrivit EduPedu.ro.
În motivare, Avocatul Poporului arată că "bursa de merit trebuie să fie expresia unei selecții bazate pe criteriul meritocrației".
Fragmente din documentul depus de Avocatul Poporului, potrivit antena3.ro
"Din analiza articolului 108 alin. (12) lit. a) din Legea nr. 198/2023, reiese că aceasta, prin conținutul său normativ, deturnează natura juridică a bursei de merit, generând premisele ca elevii cu performanțe slabe să beneficieze de o bursă de merit. Bursa de merit este definită de art. 108 alin. (4) din lege ca fiind o formă de stimulare a performantei elevilor. Or, in pofida acordării unei burse pentru stimularea performanței, dispozițiile criticate reglementează neconstituțional posibilitatea ca elevii cu note scăzute la învățătură să obțină bursă de merit, singura performanță a acestora fiind aceea că se înscriu în procentul de 30% din fiecare clasă de gimnaziu si liceu (...)
Lipsa criteriului notelor, ca rezultat al evaluării selective, din conținutul juridic al normei prin care se acordă bursele de merit, este de natură să contravină principiului securității normei juridice și dreptului la învățătură (...)
Acordarea bursei de merit pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar determină o insecuritate juridică ce atrage încălcarea dreptului la învățătură, în contextul în care simpla trimitere la un procent, în lipsa unui criteriu de evaluare a performantei școlare si a meritului școlar, este lipsită de orice logică juridică (...)
Bursa de merit trebuie să fie expresia unei selecții bazate pe criteriul meritocrației, specific sistemului public de educație", se spune în motivația depusă la instanța constituțională.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024