Condiționarea accesului la locul de muncă din cauza nevaccinării este neconstituțională, spune Renate Weber, care anunță și că se vor lua măsuri în acest sens.
Avocatul Poporului, Renate Weber, a declarat în cadrul unei conferințe de presă susținută în cursul zilei de miercuri că este neconstituțional ca românii să aibă condiționat accesul la locul de muncă din cauza nevaccinării.
În cursul zilei de miercuri, Renate Weber a declarat că este posibil să se ia anumite măsuri pentru a ieși din pandemia de coronavirus, subliniind că există o întreagă discuție cu privire la testarea românilor, având în vedere că tulpina Omicron se răspândește extrem de rapid.
Avocatul Poporului spune, de asemenea, că este neconstituțională condiționarea accesului la locul de muncă de vaccinarea împotriva COVID.
„Dacă s-ar impune testarea, pentru ca acest lucru să se poată desfăşura este o întreagă discuţie cât anume trebuie suportat de stat şi de ce să nu fie suportat de angajat (…). Nu ştiu dacă în acest moment mai este de actualitate, pentru că ultima variantă se răspândeşte extrem de rapid, foarte multă lume este testată pozitiv, rămâne în concedii medicale, noi ne punem chiar foarte serios întrebarea în ce măsură vor exista fonduri pentru plata tuturor acestor concedii medicale, dacă, aşa cum spun medicii şi aşa cum a spus şi ministrul Rafila, la un moment dat aproape toţi ne vom infecta (…). Cred că se vor lua nişte măsuri şi de către experţii în epidemiologie, dar şi de către decidenţii politici cum anume va fi manageriată pe mai departe varianta aceasta de virus şi cum ne pregătim să ieşim din această pandemie”, a declarat Renate Weber, miercuri, într-o conferinţă de presă.
Avocatul Poporului, Renate Weber, a declarat că a trimis adrese către multe instituţii pentru a permite accesul persoanelor care nu sunt vaccinate împotriva COVID.
„Am trimis nenumărate adrese către multe instituţii să vedem în ce măsură au putut să se organizeze, în aşa fel încât şi persoanele care nu au un certificat care să ateste vaccinarea sau trecerea prin boală ori testul să poată – nu ştiu – să-şi achite taxele, să obţină informaţii şi aşa mai departe”, a spus Renate Weber, miercuri, într-o conferinţă de presă.
Ea a menţionat că, de multe ori, urmare a întrebărilor puse de Avocatul Poporului, instituţiile şi-au amenajat în aşa fel spaţiul, încât să poată să permită şi accesul celor nevaccinaţi împotriva SARS-CoV-2.
Renate Weber a explicat că restricţiile privind accesul în instituţii publice sunt stabilite prin hotărâre de Guvern, ca atare Avocatul Poporului nu le poate ataca.
„Când ne ducem cu sesizări la Curtea Constituţională este întotdeauna pentru o ordonanţă, o ordonanţă de urgentă sau o lege (…). Pe de altă parte, câtă vreme hotărârea de Guvern este un act normativ, evident şi noi, ca o instituţie publică, trebuie să o respectam. (…) Noi am spus tot timpul (…) – persoanele care se simt nedreptăţite de aceste prevederi ale hotărârilor de Guvern de prelungire a stării de alertă trebuie să se adreseze instanţelor”, a adăugat Renate Weber.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024