Investitorii lucrează acum la prima etapă de dezvoltare a proiectului, care urmează a fi livrată în decembrie 2024.
Fosta mare sportivă Elisabeta Lipă (58 de ani), astăzi preşedinte al Federaţiei Române de Canotaj, intră pe piaţa imobiliară printr-un parteneriat cu familia antreprenorului sucevean Ion Crăciunescu, care a dezvoltat holdingul IBB în Germania şi a ajuns la afaceri de 178 de milioane de euro.
Elisabeta Lipă a preluat 5% din firma prin care IBB Holding a început dezvoltarea unui ansamblu cu 520 de apartamente, pe un teren din Pipera ce i-a aparţinut omului de afaceri George Becali.
„Suntem prieteni de familie de peste 15 ani şi va participa şi dânsa la dezvoltarea proiectului. Faptul că noi suntem constructori şi ea are încredere în noi a condus la acest parteneriat. Este prima ei investiţie imobiliară. Vrem să dezvoltăm mai departe şi alte proiecte împreună. Poate pe viitor se va mări şi participaţia ei, în funcţie de timpul său“, a declarat, pentru Profit.ro, Ion Crăciunescu.
Elisabeta Lipă s-a născut pe 26 octombrie 1964, la Siret, în județul Suceava, însă ea a copilărit în Candești, județul Botoșani. Pe vremea când era în clasa a zecea la un liceu din Botoșani, a fost descoperită de antrenoarea Ileana Pavel.
A fost primul sportiv din istorie care a cucerit șase medalii olimpice la canotaj, un record doborât tot de ea, devenind primul sportiv cu opt medalii olimpice la canotaj. A câștigat campionatul național de canotaj de 25 de ori și a fost port-drapelul României la Jocurile Olimpice de la Sydney (2000) și Atena (2004).
În 2000, Elisabeta Lipă a fost desemnată de federația internațională de canotaj drept cea mai bună canotoare a secolului XX, iar patru ani mai târziu, la Atena, a devenit, la 39 de ani, cea mai vârstnică sportivă care a cucerit un titlu olimpic.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024