Raluca Turcan a cerut autorităţilor locale să se implice în buna funcţionare a unităţilor de învăţământ, arătând că nu mai există preocuparea pentru campania electorală, iar aleşii locali trebuie să se implice mai mult în această prolemă.
Vicepremierul Raluca Turcan afirmă că autorităţile nu iau în calcul o introducere a şcolilor la nivel naţional în scenariul roşu, în situaţia unei creşteri a numărului de îmbolnăviri de COVID-19, decizii de acest fel urmând a fi luate la nivel local, în funcţie de situaţia din fiecare regiune.
"Ar fi anapoda, oarecum, în unele localităţi în care nu ai niciun caz să introduci şcolile în scenariul roşu doar pentru că în alte localităţi ai o creştere a numărului de infectări”, consideră Raluca Turcan.
"Nu cred că ne apropiem la nivel naţional cu o închidere a şcolilor şi o includere a tuturor şcolilor în scenariul roşu. Nu este de dorit, toate studiile arată că învăţământul cu prezenţă fizică dă rezultate mult mai bune. De aceea am lăsat la latitudinea autorităţilor locale. (..) Ar fi anapoda, oarecum, în unele localităţi în care nu ai niciun caz să introduci şcolile în scenariul roşu doar pentru că în alte localităţi ai o creştere a numărului de infectări”, a afirmat Raluca Turcan marţi seară, la B1 Tv.
Ea a precizat că decizia Guvernului "la nivel naţional este ca, în principiu, şcoala să se desfăşoare faţă în faţă cu respectarea celor două criterii”, cel epidemiologic şi cel privind respectarea regulilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.
În ceea ce priveşte dotările unităţilor de învăţământ în contextul crizei sanitare, vicepremierul a susţinut că şcolile "au tot ce le trebuie” pentru lunile octombrie şi noiembrie.
"Suntem în acest moment departe de scenariul din primăvară şi depinde foarte mult de cum acţionăm în perioada următoare”, a mai afirmat viceprim-ministrul.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Avertisment pentru primari sau șefi de instituții să-și scoată toate salariile la vedere
Gabriela Erdic
Mar 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Aproape 600 de botoșăneni și-au găsit loc de muncă în ultimele două luni prin AJOFM
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Se caută director economic la Consiliul Județean Botoșani: LISTA locurilor de muncă
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile