După anunțarea relației, femeia nu a mai dat niciun semn familiei.
Loredana Cojocariu (43 de ani), din Botoșani, a plecat la muncă în Italia, iar acum familia nu mai știe nimic de ea. Mama, îndurerată, a lansat un apel pentru găsirea fiicei sale, de la care nu mai are nicio veste de mai bine de trei ani.
Ca mulți alți români, Loredana a plecat în străinătate în căutarea unui trai mai bun, potrivit gandul.ro
În țară au rămas părinții și doi băieți, de 23, respectiv 18 ani.
În Italia, ea s-a stabilit în Canicatti, Sicilia, și s-a angajat la o fermă agricolă.
Ultima dată, familia a avut vești de la ea în 2020. De atunci, o liniște apăsătoare și dureroasă, plină de incertitudine pentru părinții și fiii Loredanei.
„Inițial știu că era la Canicattì, dar conform unor informații s-ar fi mutat, dar tot acolo, în zonă”,
a spus mama sa.
De câțiva ani, ea începuse o relație cu un bărbat tunisian, mult mai în vârstă. Familia din România știa despre povestea lor.
„Îmi spunea că se înțelege tare bine cu el, dar de trei ani nu mai știm nimic de ea. Nu ne-a mai sunat, iar pe Facebook nu ne mai apare profilul ei. Nu știm nimic de ea, suntem disperați! Nu ne-am certat, nu am avut nicio discuție contradictorie, pur și simplu a dispărut și nu mai știm nimic de ea”,
afirmă, cu durere în glas, mama femeii.
Până să dispară definitiv, Loredana ținea permanent legătura cu familia din România. Acesta este și motivul pentru ca absența ei atât de îndelungată i-a speriat pe cei rămași acasă.
Familia face un apel la solidaritate și sprijin în încercarea de a găsi-o pe Loredana.
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile