O femeie cu vârsta de peste 60 de ani a tras o sperietură puternică în cursul amiezii de luni, 13 mai 2019.
Trecea prin Centrul Istoric, după ce scosese indemnizația de handicap a soțului ei, bani pe care urma să-i drămuiască între facturi și consumul zilnic. În Centrul Vechi a observat o tânără mamă cu doi copii mici și s-a gândit să le ofere din ouăle roșii pe care le-a pregătit acasă, să le dea de pomană.
A deschis geanta pentru a scoate oăule, fără să fie atentă la copilul femeii care i-a sustras discret jumătate din suma totală pe care o avea, adică în jur de 600 de lei.
Norocul ei a fost că atunci când a dat să închidă geanta a observat banii și s-a apucat să-i numere foarte repede și atunci a constatat că jumătate lipsesc. A început să țipe după femeia cu cei doi copii. Cum zona era populată, cea vizată s-a întors docilă și i-a întins banii. Mormăia ceva de genul „i-a luat copilul din greșeală”.
Apoi, cu pași repezi s-a făcut nevăzută pe stradela de lângă Direcția de Asistență Socială (DAS). În urmă femeia care era să rămână fără o sumă însemnată de bani abia se ținea pe picioare când și-a dat seama ce ar fi putut păți. Și și-a promis că data viitoare se va gândi de două ori când va mai intenționa să facă o pomană.
Cum femeia din Centrul Istoric i-a înapoiat toți banii, nu a mai fost nevoie să fie chemată Poliția.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024