O pacientă care a suferit o intervenție chirurgicală în urmă cu două săptămâni a fost infectată cu o bacterie periculoasă . Și din cauză că nu a respectat recomandările medicilor au apărut mai multe complicații.
Este vorba de o pacientă în vârstă 79 de ani care a suferit o intervenție pe secția de Ortopedie a Spitalului Județean Mavromati.
„Pacienta respectivă are o patologie cardiovasculară multiplă. Protocolul antibiotic făcut pe Ortopedie a fost cât se poate de corect, dar clostridium (o bacterie cunoscută pentru infecțiile nosocomiale din unitățile sanitare) abia așteaptă să aibă un teren pe care să acționeze și aici vorbim pacient vârstnic, tarat, pacientul cu multiple complicații și afecțiuni cronice. Atitudinea medicului de pe Ortopedie a fost cât se poate de corectă. În momentul când s-a detectat toxina s-a luat legătura la Infecțioase unde pacienta a fost primită și tratată corespunzător”
Bogdan Alexandroaie, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati
Însă potrivit medicului în momentul când a fost externată nu a respectat indicațiile medicilor motiv pentru care s-a ales cu alte complicații.
„După câteva zile de tratament evoluția a fost foarte bună, toxinele s-au negativat. A mai fost ținută de siguranță încă trei zile în spital după care a fost externată în stare bună cu recomandarea de ține un regim alimentar pe următoarea perioadă și cu o terapie profilactică. N-a ținut regim, nu fost administrată de către familie medicația recomandată de către medici de la infecțioase. A revenit la Infecțioase. Din cauza deshidratării, cumulat cu afecțiunile cronice ale dumneaei nu a făcut decât să facă din nou un episod de fibrilație atrială pentru care a fost transferată în Cardiologie, a fost stabilizată și acolo dar s-a ridicat suspiciunea unei endocarditei infecțioase. A ajuns la Iași pentru infirmare sau confirmare nu pentru că pacienta era în stare foarte gravă. La Iași s-a confirmat această endocardită infecțioasă”,
Bogdan Alexandroaie, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati
„Starea este stabilă, urmează tratament specific endocarditei fără nici un fel de probleme. Degeaba îi tratăm noi corect, degeaba le dăm recomandări, dacă în momentul când ajung acasă nu respectă absolut nimic”, a punctat Bogdan Alexandroaie
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Amendă de 2.000 de lei pentru un șofer care a dat „nas în nas” cu polițiștii
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Polițiștii au descins în trenuri și au dat amenzi de 6.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile