Forțele de ordine din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani (IJJ) au făcut ieri o razie prin Piața Centrală, în urmă căreia au descoperit și confiscat marfă ilegală.
Luni dimineață, în Piața Centrală din municipiul Botoșani, a fost depistat un bărbat, în vârstă de 48 ani, ce ascundea sub tricou un obiect voluminos. După ce a fost interceptat de jandarmi, s-a constatat ca transporta un pet în care se afla alcool, pe care l-a luat dintr-o boxă folosită pentru depozitarea mărfurilor, la cererea posesorului acesteia.
Posesorul a fost identificat în persoana unei femei în vârstă de 57 de ani ce desfășoară activități de comerț în piață. În spațiul de depozitare amintit au mai fost găsite 255 pachete țigarete, 60 l alcool și 20 cutii de cafea, fără documente de proveniență.
”Pe numele femeii a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „colectare, deținere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere și vânzare de bunuri sau mărfuri, care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia” și ridicarea bunurilor în vederea confiscării”, se arată în comunicatul de presă remis de IJJ Botoșani.
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Botoșăneni atacați pe Pietonalul Unirii: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Zeci de viitori medici din Botoșani au dat examenul de rezidențiat – SPECIALIZĂRILE
Oana Sava
Nov 18, 2024
FĂRĂ bilete gratuite pentru copii la meciul FC Botoșani – FCSB
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Se caută consilier la AJOFM Botoșani – LISTA locurilor de muncă
Oana Sava
Nov 18, 2024