Botoşăneanul Bogdan Ota, locul doi în finala „Norvegienii au talent” - VIDEO
Bogdan Ota, pianistul botoşănean de 32 de ani care a uimit Norvegia, s-a clasat pe locul doi în finala concursului „Norvegienii au talent”, care a avut loc pe 27 mai. Bogdan Ota a plecat din Botoşani, iar de nouă luni locuieşte în Norvegia şi lucrează la o firmă de copiatoare. În prima etapă a concursului absolventul Conservatorului din Iaşi care a reuşit să uimească Norvegia a ales să interpreteze o compoziţie proprie, care a plăcut juriului emisiunii. Daniel J. Elmrhari, puștiul care dansează ca Michael Jackson, este marele câștigător. Daniel, în vârstă de numai 11 ani, s-a clasat pe locul întâi după ce a obținut cel mai mare număr de voturi, deși cei trei membri ai juriului l-au numit pe românul Bogdan Ota "un geniu al muzicii” și au declarat în fața a milioane de telespectatori că sunt onoraţi că Bogdan se află pe scena „Norvegienii au talent”. ”Cu muzica am cochetat de când am învăţat să merg şi am găsit chitara din studenţie a tatalui meu prin casă. M-am îndrăgostit de pian la vârsta de 7 ani, când am auzit o studentă la conservator cântând celebrul generic de la Teleenciclopedia, compus de Kirculescu. Atunci am ştiu că asta vreau să fac. La o carieră muzicală visez tot de mic, am încercat de nenumărate ori şi în nenumărate feluri să reuşesc să intru în lumea asta. Probabil că nu eram suficient de bine pregătit până acum”, declara Ota într-un interviu acordat EVZ. El este fiul medicului Alexandru Ota, fost deputat de Botoşani.