Și-a îndeplinit un vis după multe ore de pregătire teoretică, instrucție în zbor și o evaluare riguroasă.
Un tânăr din Botoșani, absolvent al Academiei Forțelor Aeriene din SUA, a devenit pilot comandant pe elicopterele din dotarea Bazei Aeriene Boboc.
Este vorba despre locotenent George Adrian Aionesei. După ce a urmat cursurile gimnaziale la Darabani, apoi Liceul Militar din Câmpulung Moldovenesc, tânărul a absolvit Academia Forțelor Aeriene din SUA.
”Începând de astăzi Escadrila 1 din Baza Aeriană Boboc este mai bogată cu un pilot comandant pe elicopterul IAR316-B”,
transmit reprezentanții Bazei Aeriene Boboc.
După multe ore de pregătire teoretică, instrucție în zbor și o evaluare riguroasă, locotenent George Adrian Aionesei și-a îndeplinit încă un vis.
”Este o etapă din calea spre a deveni pilot instructor pe elicopterulIAR316B. Ceea ce mi-am dorit din primele zboruri efectuate pe acest tip de aeronavă. După absolvirea Academiei Forțelor Aeriene din S.U.A., am ajuns la Boboc, unde m-am instruit pe avionul școală IAK-52, apoi pe subsonicul IAR99. Dar odată ajuns la elicopter am realizat că aici îmi este locul, aici mă simt împlinit. Și ușor, ușor am înțeles că misiunea mea este aceea de a instrui alți tineri piloți. Faptul ca am obținut certificarea de pilot comandant îmi oferă satisfacție și realizez că sunt cu un pas mai aproape de un alt vis împlinit”
locotenent George Adrian Aionesei
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024