Unul dintre cei mai cunoscuți botoșăneni care s-au implicat în politică a decis să facă un pas în spate și și-a depus demisia din UNPR.
Actorul Mihai Mălaimare a decis să părăsească UNPR, partid în care s-a înscris anul trecut, în urma asocierii acestuia cu Partidul Mişcarea Populară. Cu acest prilej, Mălaimare şi-a făcut autocritica.
Într-o postare pe pagina personală de Facebook, actorul mărturiseşte că a făcut o greşeală atunci când a ales să se înscrie în partidul condus la acea vreme de Gabriel Oprea.
"În urmă cu ceva timp, din motive pe care nu are rost să le mai explic am intrat în UNPR. Aveam eu nişte explicaţii, nu mai are rost să mi le amintesc. Când am intrat nici nu ajunsesem bine acasă că au şi chemat jurnaliştii şi au dat un comunicat straşnic, iată ce achiziţie au făcut, bla,bla,bla... Aud că au bătut mâna cu alde Băsescu şi nu oricum, ci prin absorbţie, adică au recunoscut că de fapt sunt un partid oarecare", declară Mălaimare pe Facebook.
Actorul mai adaugă că a trimis demisia prin email, dar nu a existat nicio reacţie din partea partidului, la fel cum s-a întâmplat atunci când s-a înscris.
"Adevărul este că în politica românească aşa merg treburile, chiar nu are rost să mai vorbim. La urma urmelor, vorba lui Caramitru: "bă, ce bip te-ai băgat în partidul ăsta?" lucru absolut corect şi pentru care declar în gura mare, precum celebrul clasic de acum : am fost un dobitoc!", a mai precizat actorul.
La sfârşitul lui octombrie 2015, actorul Mihai Mălaimare s-a înscris în UNPR, el fiind în trecut membru al PSD şi PNL şi deputat în două legislaturi. El se alătura, astfel, actorilor Vasile Muraru şi Alexandru Arşinel, care şi-au depus adeziunile la UNPR, în aceeaşi perioadă.
Mihai Mălaimare, născut pe 27 august 1950, la Botoşani, este actor de teatru şi film, fost director al Teatrului Masca din Bucureşti, fost membru al Parlamentului României (1996 - 2004) şi fost membru, până în 2013, al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).
Mihai Mălaimare a fost membru al PDSR (PSD-ul din prezent) şi a devenit deputat de Botoşani în 2000, fiind preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor în legislatura 2000 - 2004. La alegerile parlamentare din 2004 a obţinut, pe listele PSD, un nou mandat de deputat, iar, în 2005, a trecut la PNL. În 2010, a anunţat că se retrage din politică şi a părăsit PNL, în urma unui conflict cu liberalii.
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024